Nesimtirea, la rang de arta la ANRP

De aproape trei ani, o familie din Medgidia asteapta sa-si primeasca despagubirile in contul unei revendicari.
Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor a repartizat dosarul unui consilier numai la insistenta Avocatului Poporului.
Intre timp, revendicatorul a trecut la cele vesnice.

Ca in Romania legile se aplica dupa ureche sau dupa cum au chef unii functionari platiti din banii publici nu mai este demult o noutate. Sunt mii, poate zeci de mii de cazuri, la nivelul tarii, de oameni care se lupta de ani de zile pentru a-si recupera mostenirile de la parinti confiscate de comunisti si nici acum, dupa 20 de ani de democratie, acest lucru nu s-a intamplat. Pentru oamenii simpli, care nu au avut bani sa angajeze avocati priceputi in astfel de procese, situatia este cu atat cu mai grea, intrucat nu se pot baza decat pe buna credinta a functionarilor de care aminteam mai devreme. Experienta le-a aratat insa acestor mostenitori ca buna credinta este doar o expresie desueta, iar fara spaga, fara un imbold din partea lor, a celor direct implicati, nu se vor alege, in veci, cu nimic. Este si cazul unui cuplu de pensionari din Medgidia, familia Ioana si Constantin Cheval, carora comunistii le-au confiscat casa si terenul de aproape 170 mp situat in municipiul Medgidia, mostenit de la parinti, si pe care au tot tras speranta ca intr-o zi le vor primi inapoi. Nu s-a intamplat astfel, iar, de curand, Constantin Cheval a trecut la cele vesnice fara a mai apuca sa-si vada visul cu ochii, ducand cu sine, in mormant, dorinta de a-si primi inapoi mostenirea pe care i-a lasat-o tatal lui. 

Inceputul, promitator

Cu sase ani in urma, Constantin Cheval s-a adresat autoritatilor locale din Medgidia, pentru a-si recupera averea confiscata de comunisti. Dupa doi ani de analiza temeinica, de verificat acte si arhive, reprezentantii administratiei publice locale i-au raspuns ca nu il pot pune in posesie, deoarece, pe fosta proprietate a familiei Cheval, se intinde acum unul din parcurile orasului, dar i-au transmis ca este indreptatit sa primeasca despagubiri. Omul a fost de acord, asa incat dosarul lui a ajuns la Bucuresti, la Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatii. 

Timp de patru ani, sotii Cheval au tot asteptat un semn, care a intarziat sa vina. Batrani si suferinzi amandoi – Constantin era diagnosticat cu paralizie, iar sotia lui, cu cancer – nu au putut merge personal la Bucuresti pentru a-i convinge pe functionarii ANRP ca timpul se scurge in defavoarea lor si cineva trebuie sa le studieze dosarul si sa aprobe despagubirile. S-au dus insa mereu la Primarie, unde functionarii de acolo au incercat sa preia ei problema, desi era datoria ANRP-ului sa finalizeze cazul. Anul trecut, in vara, un consilier de la Primaria Medgidia a sesizat Avocatul Poporului despre cazul sotilor Cheval. Cei de la Avocatul Poporului au preluat demersul, si abia atunci functionarii de la ANRP au avut bunavointa sa trimita un raspuns. Raspuns sec, plin de nesimtire si lipsit de consideratie pentru niste oameni care meritau tot respectul, nu datorita varstei, ci pentru ca si din banii lor, din taxele si impozitele platite an de an, cu constiinciozitate, functionarii de la ANRP isi luau lefurile. Abia in septembrie 2008 sotii Cheval au primit un document cu antetul ANRP, prin care erau informati ca pana la acea data dosarul lor inca nu fusese repartizat unui consilier din cadrul institutiei, care sa se ocupe de evaluarea averii revendicate…! 

Dupa inca o luna a mai sosit o scrisoare de la ANRP. Din adresa ANRP nr.761730/10.10.2008 spicuim: „Va aducem la cunostinta faptul ca dosarul dumneavoastra nr. 37902/CC a fost repartizat unui consilier in vederea analizarii si inaintarii unui evaluator sau unei societati de evaluatori in vederea intocmirii raportului de evaluare. (…) Ulterior evaluarii (…), Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor va emite o decizie reprezentand titlu de despagubire”. Raspunsul a fost semnat de Ana-Maria Valica, in calitate de director al ANRP.

Sfarsitul

Au venit insa alegerile generale, s-a schimbat guvernul, s-a schimbat parlamentul, s-au schimbat sefii de institutii guvernamentale, inclusiv cei de la ANRP, si nimeni nu s-a mai ocupat de dosarul sotilor Cheval. Au asteptat in zadar un alt raspuns; de data aceasta, sperau ca va fi cel prin care sa fie anuntati ca pot intra in posesia drepturilor, dar nu s-a petrecut astfel. Suferintele fizice si emotionale l-au doborat pe Constantin Cheval inainte sa-si recapete ceea ce comunistii i-au luat, cu de-a sila, in urma cu 50 de ani. A murit dezamagit de indolenta unor oameni pe care statul ii plateste cu bani frumosi pentru a face lumina in astfel de cazuri. 

Sotia lui Constantin, Ioana Cheval, se apropie si ea de 80 de ani. Recent, in cursul lunii februarie, a fost internata la spitalul din Fetesti, iar pe biletul de externare este notat diagnosticul: neoplasm. O suferinta care nu iarta, care o poate duce alaturi de Constantin in orice zi. Nu mai spera nici ea ca ii va duce sotului ei, „dincolo”, vestea buna. 

Cazul sotilor Cheval nu este singular. Doar in Medgidia mai exista alte cateva familii care asteapta, de ani de zile, macar un raspuns. Un alt exemplu este cel al sotilor Nicolae si Maria Lazar, care au depus un dosar de restituire in anul 2006 si care nici in ziua de azi nu au primit un raspuns favorabil din partea ANRP. 

Pe site-ul ANRP ultimul raport dateaza din 2007, cand, pe tot parcursul anului, s-au primit 201.749 notificari, din care jumatate au fost solutionate. In acelasi an, institutia a solutionat 2.410 dosare de despagubiri, iar suma aprobata pentru aceste despagubiri totalizeaza 80 de milioane de lei. Inca nu a fost facut public raportul din 2008. 

Netty DUMITRACHE

Comments are closed.

css.php