Obligați să-și ridice gunoaiele aruncate la întâmplare

Obligați să-și ridice gunoaiele aruncate la întâmplare

Compania Naţională Administraţia Canalelor Navigabile SA informează că, în urma depistării mai multor grămezi de deşeuri menajere şi inerte pe canalul Dunăre Marea Neagră, pe malul drept al Braţului Luminiţa – km 8, s-au desfăşurat verificări alături de organismele abilitate, ceea ce a dus la depistarea şi sancţionarea persoanelor responsabile.
În urma verificărilor s-a stabilit că o parte din moloz aparţinea clubului EGO, reprezentantul acestuia în persoana numitului Stancu Dragoş recunoscând faptul că au fost realizate unele renovări la imobilul clubului şi a hotărât aruncarea molozului, fără a şti unde va fi depozitat, transportatorul fiind ales întâmplător. Cealaltă parte a deşeurilor menajere aparţinea numitului Băiatu Ştefan, deţinătorul autoutilitarei cu care a fost făcut şi transportul de la clubul EGO.
Cele două persoane contraveniente au fost obligate la ridicarea gunoiului şi restabilirea aspectului peisagistic al zonei fără a lăsa urme degradante asupra terenului şi implicit a mediului, apoi au fost sancţionate conform HCL Ovidiu nr. 22/2014.

Comenteaza acest articol

css.php