P.S.D. Constanţa turează motoarele pentru turul II

P.S.D. Constanţa turează motoarele pentru turul II

S-au bucurat de rezultate, dar, de ieri, social-democraţii s-au remobilizat, pentru turul II al alegerilor prezidenţiale, scrutin pentru care au primit cele mai multe voturi Victor Ponta (P.S.D. – U.N.P.R. – P.C.) şi Klaus Iohannis (A.C.L.). Reprezentanţii PSD Constanţa spun că au obţinut cel mai bun scor al alegerilor prezidenţiale de până acum, reuşind să atingă targetul propus. Pentru turul II, şeful de campanie, senatorul Nicolae Moga, anunţă mobilizarea totală de astăzi, fără să uite să-i tragă de urechi pe cei care au scos scoruri sub aşteptări.

După o campanie bazată pe prezentarea candidatului şi a proiectului său pentru România următorilor cinci ani, campanie pe care candidatul Alianţei P.S.D. – U.N.P.R. – P.C. a câştigat-o detaşat, se dă startul mobilizării totale pentru campania celui de-al doilea tur al alegerilor. Ieri, directorul de campanie al alianţei, de la Constanţa, senatorul Nicolae Moga, s-a declarat mulţumit, la modul general, dar nu a uitat să-i tragă de urechi pe cei care au scos scoruri sub aşteptări. Moga susţine că rezultatul este cel pe care şi l-au propus, că au reuşit să scoată cel mai bun scor al alegerilor prezidenţiale de până acum, dar că se putea şi mai bine în unele localităţi, acolo unde investiţiile au continuat să fie în derulare.

„Tragem linie generală astăzi (ieri – n.r.) vedem unde maximizăm şi unde forţăm motoarele pentru turul II. Per ansamblu, suntem mulţumiţi, dar recunosc că sunt localităţi unde ne aşteptam la mai mult, având în vedere că acolo au fost şi sunt derulate investiţii serioase. Şi vă dau cazul satului Poiana, unde este implementat proiectul reţelei de gaze, dar unde rezultatul nu a fost cel aşteptat. La fel şi pe oraşul Ovidiu şi aş mai spune comuna Agigea, unde ne aşteptam la alte rezultate. Vom vedea ce este de făcut pentru a schimba scorul în turul II. Oricum, rezultatul de la Constanţa arată cel mai bun scor al prezidenţialelor de până acum. Am scos exact cât ne-am propus şi asta ne măreşte încrederea că se poate peste 37 de procente, iar Constanţa n-a scos niciodată mai mult de 34%. În afară de Mihail Kogălniceanu, am luat tot“, a spus senatorul Moga pentru „Observator de Constanţa“.

Întrebat cum comentează situaţia voturilor obţinute de alianţă pe municipiu, şeful de campanie al P.S.D. – U.N.P.R. – P.C. a răspuns: „În Constanţa, în zona peninsulară scorul nu a fost cel aşteptat. Ne-am gândit că poate şantierul de acolo ar fi cauza, dar e ciudat având în vedere că acolo sunt investiţi bani, deci transformarea cartierului este vizibilă“.

Rezultate finale în Constanţa: Victor Ponta câştigă cu 37,36%

Numărătoarea finală a voturilor din judeţul Constanţa a fost realizată ieri după-amiază, atunci când reprezentanţii Biroului Electoral Judeţean au comunicat rezultatele finale ale scrutinului înregistrat în cele 552 de secţii deschise pe teritoriul judeţului. Conform documentului redactat de către preşedintele B.E.J. Constanţa, Geta Cristina Ghernaja, Victor Ponta câştigă detaşat alegerile în Constanţa, candidatul Alianţei P.S.D. – U.N.P.R. – P.C. fiind votat de 37,36% din totalul cetăţenilor cu drept de vot înregistraţi în listele permanente. Ponta este urmat de candidatul A.C.L., Klaus Iohannis, care a primit 29,41% din numărul voturilor valabil exprimate. Pe poziţia trei în centralizarea voturilor din judeţul Constanţa se află Elena Udrea, candidat din partea P.M.P., cu 8,01% din voturi. Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne a fost de 349.180 de constănţeni cu drept de vot, respectiv 55,39%.

Mihaela TÎRPAN

Comenteaza acest articol

css.php