Percheziții la Consiliul Județean și Direcția de Drumuri

Percheziții la Consiliul Județean și Direcția de Drumuri

Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, comise în perioada 2016-2017.

În cursul zilei de 16 mai 2017, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 15 locații, situate în județele Iași și Suceava, din care două sunt sediile unor instituții publice- Consiliul JUdețean Iași și Direcția de Drumuri, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.

Comenteaza acest articol

css.php