Pesediştii mizează pe o campanie civilizată

Pesediştii mizează pe o campanie civilizată

Ţinta Alianţei PSD-UNPR-PC este ca Victor Ponta să se claseze pe primul loc în judeţul Cosntanţa

Aliaţii constănţeni din PSD, UNPR şi PC sunt primii care au deschis oficial campania electorală, printr-o conferinţă de presă în care s-a prezentat strategia pentru următoarea perioadă. Coordonatorul campaniei, senatorul Nicolae Moga a declarat că doreşte o campanie curată, civilizată, motiv pentru care a reacţionat imediat la „scăparea“ unor tineri din TSD, care au montat câteva bannere încă de joi, cu câteva ore înainte de debutul oficial al „luptei“ electorale.

Campanie fără mici, bere şi alimente

„I-am sancţionat cu mustrare pe copiii din TSD care din neînţelegere, din elan, au montat câteva bannere pe 2 octombrie. Ne-am cerut scuze şi contracandidaţilor pentru acest lucru, i-am sunat pe domnii Chiru şi Dragomir (senatorul Gigi Chiru şi deputatul Gheorghe Dragomir, nr.r) şi le-am prezentat scuze. Pe domnul Palaz (Claudiu Palaz, preşedintele PMP, n.r.) nu l-am găsit, probabil şi-a schimbat numărul de telefon“, a precizat Moga.

Despre materialele electorale, pesediştii spun că au fost trimise la Bucureşti şi, pentru moment, constau în afişe, flyere, stikere şi calendare mici, de buzunar. „Dacă vom avea surse financiare vom suplimenta activitatea. Dar dacă veţi găsi alt tip de materiale electorale, acela nu este al nostru. Nu se dau alimente, mici, bere, găleţi. Cine dă, e direct răspunzător. Haideţi să încercăm, în campania aceasta, să respectăm legea“, a propus senatorul Moga.

„Cine nu se implică, la revedere!“

Programul activităţilor de campanie va conţine inagurări ale mai multor obiective de investiţii, printre care punctele de frontieră de la Lipniţa şi Dobromir, sistemul de alimentare cu gaze în satul Poiana, DJ Ovidiu- Poarta Albă. Candidatul alianţei PSD-UNPR-PC, Victor Ponta, este aşteptat la Constanţa cel mai probabil pentru inaugurarea noului pod rutier peste Canalul Dunăre-Marea Neagră, despre care constructorul a promis că îl va finaliza la 31 octombrie.

Pesediştii şi-au împărţit responsabilităţile de campanie pe colegii electorale, fiecare a primit câte o sarcină, iar cine nu se va implica riscă sancţiuni serioase. „Cine nu se implică, la revedere!“, a spus, tranşant, Moga.

Referitor la rezultatele pe care şi le-au propus, pesedinţii spun că nu au angajament de procent, dar speră ca Victor Ponta să câştigele cele mai multe voturi dintre toţi candidaţii, în judeţul Constanţa. „Considerăm că Victor Ponta este cel mai bun candidat. Îi respectăm şi pe ceilalţi, dar obiectivul nostru este să obţinem cel mai bun procenjat în alegeri. Va fi, cu siguranţă, şi turul doi, iar atunci probabil că ne vom mări“, a mai spus senatorul PSD.

Sprijin de la aliaţii politici

Pesediştii se bucură de sprijinul declarat al partenerilor de alianţă: UNPR şi PC. Preşedintele UNPR, George Lipoveanu, i-a asigurat că uneperiştii iau în serios campania. „UNPR este un partid nu prea tânăr, avem cinci ani, mergem în picioare deja. Ne vom implica foarte serios în campanie. Noi, UNPR suntem mai militarizaţi, vom fi alături de colegii noştri, pentru ca pe 2 noiembrie să iasă domnul Ponta preşedinte“, a asigurat Lipoveanu.

Conservatorii au demarat şi ei campania de susţinere a premierului Ponta. „Credem că Victor Ponta este cel mai bun candidat, având în vedere vârsta şi performanţele sale. La nivel judeţean am început întâlnirile cu colegii, oamenii noştri sunt pregătiţi de campanie. Vom participa alături de partenerii noştri la toate evenimentele“, a declarat senatorul Mircea Banias, liderul PC.

În afară de sprijinul partenerilor de alianţă, pesediştii constănţeni au discutat deja cu liderii Partidei Rromilor, iar în calendarul de evenimente electorale vor include şi acţiuni propuse de către aceştia.

Netty Dumitrache

Comenteaza acest articol

css.php