OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Polițiștii constănțeni, atac frontal asupra infractorilor

În perioada 12 – 14 mai 2017, aproape 400 de polițiști ai Inspectoratului de Poliție Județean Constanța acționează în întreg județul, în baza Planului Național al Poliției Române pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică, pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilegale, precum şi a principalelor cauze generatoare ale accidentelor rutiere, informează I.P.J. Constanța.
Potrivit sursei citate, în urma acţiunilor organizate, ieri, polițiștii de ordine publică ai I.P.J. Constanţa au verificat 233 de persoane, aplicând peste 100 de sancțiuni contravenționale, din care peste 50 pentru tulburarea liniștii și ordinii publice, 3 privind comerțul ilicit, 2 pentru paza obiectivelor și 37 pentru alte acte normative, în valoare de 42.680 de lei.
Au fost aplicate peste 200 de sancțiuni la regimul rutier, în valoare de 80.695 de lei, pentru viteză neregulamentară, neacordare de prioritate pietonilor, neportul centurii etc., fiind suspendate 4 permise de conducere pentru alcool și viteză, fiind retrase 6 certificate de înmatriculare.
De asemenea, pe linie de investigații criminale, polițiștii constănțeni au întocmit 3 dosare de cercetare penală, au pus în aplicare 2 mandate de executare a pedepsei cu închisoarea și au identificat 3 persoane urmărite national.
Totodată, polițiștii S.I.C.E. au constatat 16 de infracțiuni la Codul Vamal, aplicând sancțiuni contravenționale de peste 3.000 de lei și indisponibilizând peste 2.000 de țigarete.
Acțiunile au fost sprijinite de jandarmii constănțeni și Poliția Locală Constanța.

Comenteaza acest articol

css.php