Poşta, grav afectată de viscol. Se estimează o revenire abia după 22 ianuarie

Poşta, grav afectată de viscol. Se estimează o revenire abia după 22 ianuarie

Compania Naţională Poşta Română informează faptul că, în urma condiţiilor meteo extreme, traficul trimiterilor poştale, atât la nivel naţional cât şi internaţional, va fi afectat în perioada următoare.

Astfel, întrucât vremea nefavorabilă impune restricţii de trafic, atât pe teritoriul ţării cât şi în ceea ce priveşte cursele de transport aerian internaţionale, fluxul de import cât şi cel de export va fi afectat.
Având în vedere aceste aspecte, este posibil să apară întârzieri în ceea ce priveşte timpii de circulaţie în traficul poştal. „Estimăm că această situaţie se va manifesta până în jurul datei de 22 ianuarie 2017.

Poşta Română îşi cere scuze tuturor clienţilor si partenerilor şi îi asigură că operatorul naţional de servicii poştale îşi va respecta toate obligaţiile impuse prin lege şi asumate în relaţia cu clienţii şi va gestiona cât mai eficient posibil, situaţia cauzată de vremea nefavorabilă“, transmit reprezentanţii companiei.

Orice reclamaţie legată de calitatea serviciilor poştale presate de Poşta Română poate fi trimisă pe adresa de mail infopost@posta-romana.ro. De asemenea, clienţii au la dispoziţie numerele de telefon: 021 9393, 021 9393 111.
 

Comenteaza acest articol

css.php