Primarul Emilian Burcea, condus pe ultimul drum de peste 2.000 de oameni

O comuna intreaga l-a plans pe cel care, in ultimii sase ani, le-a condus destinele

Comuna Adamclisi a fost, ieri, neincapatoare. Cu mic, cu mare, satenii, apropiatii familiei Burcea, dar si alte sute de oameni care l-au cunoscut, care au lucrat cu el, au venit sa-l conduca pe ultimul drum pe primarul Emilian Burcea.

Abia implinise 40 de ani, avea visuri, planuri si multi ani sa se bucure de cei dragi, sa-si vada fetele crescand, dar luni, 15 martie, timpul s-a oprit pentru Emilian Burcea. Chiar daca e revoltator ca pentru unii timpul se opreste in loc mult prea devreme, oranduielile lumesti au fost pregatite pentru ziua in care primarul a parasit lumea.

Ieri dimineata, trupul neinsufletit al primarului Burcea a fost depus in holul Primariei de care acesta a avut grija in ultimii sase ani. In foarte scurt timp, locul s-a transformat in pelerinaj pentru sutele de oameni care au dorit sa-si ia ramas bun de la el.

Nu au lipsit primarii din judet, colegi de-ai sai, alaturi de care a luptat, de-a lungul anilor, sa obtina fonduri pentru proiectele care vizau dezvoltarea satului constantean. Inlacrimati si plini de suferinta, fiecare coleg al sau i-a trecut pe la capatai, sa aprinda o lumanare. Chiar daca stiau cu totii ca ii placeau oamenii veseli, ieri, nimeni nu reusea sa-si gaseasca macar un zambet! Doar soapte: „Mult prea devreme! Mult prea trist!…”. Nici macar un strop din siguranta cu care Emilian Burcea pasea spre viitor nu mai exista si cu totii se intrebau, obsesiv, de ce asa devreme…?!

Undeva la orele pranzului, elevii scolii din localitate, dar si sportivii din echipa de fotbal a comunei, echipa pe care chiar el a infiintat-o, i-au presarat primarului drumul cu flori pana la biserica, acolo unde un sobor de preoti, condus de Inalt Prea Sfintitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a oficiat slujba de inmormantare.

La finalul slujbei religioase, prieteni dragi au tinut discursuri prin care si-au exprimat regretul ca Emilian Burcea a plecat mult prea devreme de langa cei care l-au iubit, l-au respectat, i-au apreciat munca.

Primul care si-a aratat sprijinul pentru familia indoliata a fost IPS Teodosie, care a promis familiei si celor prezenti ca va sta alaturi celor care doresc sa-i implineasca unul dintre cele mai importante proiecte ale primarului Emilian Burcea. Este vorba despre finalizarea Manastirii Adamclisi si de introducerea ei in circuitul national.

Cel de-al doilea mesaj de condoleante l-a transmis primarul comunei Lipntia, Florin Onescu. Cu lacrimi in ochi si cu vocea gatuita de emotie, edilul a vorbit despre Emilian Burcea ca despre un prieten de nadejde si un coleg cu care puteai discuta orice. „Avea multe planuri, insa acest eveniment ne arata ca, oricate ne-am dori sa facem, vine o zi cand orice reprezinta nimic”, le-a spus primarul Onescu celor prezenti.

„Pentru Emil, vom continua sa realizam obiectivele pe care si le dorea”

Presedintele Consiliului Judetean Constanta, Nicusor Constantinescu, a fost cel care a punctat ambitia si dorinta de a face bine pe care Emilian Burcea le detinea. „Nu a fost in stare sa faca nimanui rau. Nu voia decat ca planurile sale pentru oameni sa fie realizate. Avea obiective clare, iar ambitia cu care vorbea despre un proiect arata interesul si respectul pe care le avea pentru dumneavoastra, pentru cei care ati avut, de fiecare data, incredere in el. Pentru Emil, vom continua sa realizam obiectivele pe care si le dorea. Vom sta alaturi familiei si proiectelor cu care se mandrea de fiecare data, spunand ca sunt realizarile lui, pe care le va lasa generatiilor viitoare”, a spus presedintele CJC.

La randul sau, si vicepresedintele PSD, Felix Stroe, a venit cu aprecieri asupra activitatii primarului Emilian Burcea. Tot Stroe a fost cel care i-a multumit edilului pentru contributia pe care a avut-o la scrierea unei noi pagini de istorie a Dobrogei, la Adamclisi, anul trecut, la implinirea a 1.900 de ani de la recunoasterea pamantului dobrogean ca pamant romanesc. „Sunt putine cuvintele care pot descrie cine era Emilian Burcea, ce fel de om, de sot, de tata, de vecin, de gospodar, de primar, de prieten. Pentru toti avea mereu o vorba buna si intotdeauna punea interesul celorlalti inaintea interesului sau. Poate acest lucru i-a grabit sfarsitul, poate ca din aceasta cauza a ignorat semnele pe care, cel mai probabil, organismul i le-a dat, in ultimul timp. Muncea pana la epuizare, gandind, probabil, ca, la 40 de ani, acesta este rostul vietii. (…) Mai avea multe de facut, iar visul lui cel mai mare era sa faca din Adamclisi un loc de pelerinaj pentru orice turist care vine in Dobrogea. Istoria ii lasase unul dintre cele mai vechi vestigii din tara, Monumentul Tropaeum Traiani, si, ca un adevarat gospodar, voia sa profite la maximum de aceasta bogatie, pentru ca intreaga comuna sa prospere”, a spus vicepresedintele PSD, Felix Stroe.

Ultimul drum

De la biserica, pret de cateva minute, cortegiul s-a oprit in fata casei familiei Burcea, moment in care glasurile preotilor au rasunat pe strada principala din comuna.

De altfel, tot drumul i-a fost presarat cu flori. Ajuns in ultimul punct al destinatiei sale pe pamant, lui Emilian Burcea, fanfara i-a cantat una dintre cele mai triste melodii care pot fi auzite vreodata. De departe, cel mai greu moment! Pentru toti, si de nedescris pentru familie, pentru sotie si cele doua fiice ale sale, care isi strigau parintele insistent, doar le-o raspunde… Nimic, insa! Colegii sai i-au asezat steagul tricolor pe sicriu, pentru ca, mai apoi, trupul sau sa fie coborat in locul unde se va odihni pentru totdeauna…

Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

Emilian Burcea s-a nascut la 24 ianuarie 1970 si a murit, la doar 40 de ani, in ziua de 15 martie 2010, din cauza unui infarct miocardic.

A fost ales primar al comunei Adamclisi pe listele Partidului Social Democrat, in anul 2004, si a ramas fidel acestei formatiuni politice, iar in anul 2008 a obtinut un al doilea mandat in fruntea comunitatii, inca din primul tur al localelor.

In timpul celor 6 ani cat a ocupat scaunul de primar al comunei Adamclisi, Emilian Burcea a reusit sa introduca iluminatul public in comuna, sa aduca apa potabila in curtile oamenilor, sa repare bisericile, sa pietruiasca strazile interioare – obiective care inseamna, practic, modernizarea localitatii, care, pana la venirea sa ca primar, avea aspectul dezolant al unei asezari parca uitate de lume. Si, cum bine a spus vicepresedintele PSD, Felix Stroe, „in aceste vremuri de criza, Emil facea eforturi supraomenesti pentru a le oferi consatenilor sai un trai mai bun”. Din pacate, soarta nu a permis ca el sa-si finalizeze toate proiectele, sa-l lase sa le schimbe in bine viata consatenilor sai!

Mihaela Tirpan

Poze de la inmormantarea lui Emilian Burcea, fostul primar din Adamclisi

Comenteaza acest articol

css.php