Recidivistul alcoolist ramane dupa gratii

Magistratii i-au respins lui Daniel Soare apelurile la eliberare conditionata si au stabilit un nou termen in proces

Barbatul de 29 de ani se afla incarcerat la Poarta Alba si este judecat pentru tentativa de omor. Mare iubitor de alcool, Soare a reusit, in seara zilei de 16 martie, sa bata un record la consumul de bere si, dupa ce a ingurgitat 24 de sticle, a devenit violent. El a intrat in conflict cu Vasile Rotariu, sotul barmanitei din bodega in care se afla si, dupa mai multe schimburi de replici, a parasit localul.
Dupa jumatate de ora, Soare s-a intors la bar cu o surubelnita si l-a injunghiat pe Rotariu. Barbatul a fost injunghiat in zona stanga a toracelui, in apropierea inimii, si a suferit rani pentru vindecarea carora a fost nevoie de aproape 20 de zile de ingrijiri medicale. Cum surubelnita de 18 cm lungime i-a perforat plamanul stang, viata sa a fost pusa in pericol, astfel ca procurorii au cerut incarcerarea lui Soare.
De remarcat ca Daniel Soare, originar din Murfatlar, fusese eliberat de numai doua luni din penitenciar, el fiind condamnat la patru ani de inchisoare pentru furt. In proces, Soare a dat vina pe bautura pentru incident, sustinand ca a fost jignit de Rotariu si ca a simtit nevoia sa se razbune. Magistratii i-au respins cererea de eliberare din arest, considerand ca el reprezinta un pericol public.

Comenteaza acest articol

css.php