Rețea de apă-canalizare, drumuri și școli noi în comuna Ion Corvin

Rețea de apă-canalizare, drumuri și școli noi în comuna Ion Corvin

Comuna constănțeană Ion Corvin se numără printre unitățile administrativ teritoriale care vor beneficia de lucrări majore de infrastructură, finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Locală, următorul pas care trebuie făcut cât mai repede fiind semnarea contractelor de finanțare, apoi, lansarea licitațiilor pentru selecția constructorilor. Primarul Marcela Rădulescu a făcut eforturi impresionante și a reușit, ca doar în termen de un an de la preluarea mandatului de edil, să întocmească proiecte viabile, care deja au fost aprobate de către Ministerul Dezvoltarii Regionale, Administratiei Publice si Fondurilor Europene.
Una dintre cele mai sărace comune, Ion Corvin are mare nevoie de fonduri pentru a se dezvolta, iar edilul Marcela Rădulescu a reușit să prioritizeze proiectele, în planurile sale aflându-se sistemul de educație, de sănătate, dar și drumurile și rețelele de apă și canalizare.
Cel mai valoros proiect care se va realiza în anii următori în Ion Corvin este cel de construire a sistemului de canalizare și epurare a apelor uzate. Încă din vară, prin Programul Național de Dezvoltare Locală, Guvernul a aprobat alocarea sumei de 8.634.315 lei pentru proiectul de Realizare a infrastructurii de canalizare și stație de epurare în comuna Ion Corvin, județul Constanța.
Suma de 8.495.118,91 lei va fi investită, prin același program, în reabilitarea și dezvoltarea infrastructurii rutiere, urmând să fie asfaltați 5 kilometri de drum în trei sate ale comunei: Ion Corvin, Viile și Crângu. Dar planurile Marcelei Rădulescu nu se opresc aici, pentru că mai are pregătit un proiect similar, de asfaltare a drumurilor din Rariștea și Brebeni.
Educația este prioritatea edilului Marcela Rădulescu, care a depus eforturi considerabile pentru reabilitarea școlilor din Ion Corvin. Alocarea sumei de 2.374.675,64 lei a fost deja aprobată de MDRAPFE, pentru proiectul “Construire Școala Gimnazială nr.1 Ion Corvin și grădiniță cu program normal în localitatea Ion Corvin, județul Constanța”.
De asemenea, tot cu fonduri aprobate prin PNDL, se va realiza și Proiectul “Reabilitare și modernizare Școala Gimnazială nr.2 Viile”, suma aprobată fiind 1.703.481,43 lei.
Nu în ultimul rând, edilul a reușit să convingă autoritățile guvernamentale să aprobe alocarea sumei de 458.343,90 lei, pentru proiectul de “Extindere și reabilitare a unității sanitare în localitatea Ion Corvin”.

Comenteaza acest articol

css.php