S-a semnat contractul pentru lucrările de modernizare și extindere a Sanatoriului Balnear Techirghiol

S-a semnat contractul pentru lucrările de modernizare și extindere a Sanatoriului Balnear Techirghiol

Modernizarea și extinderea Sanatoriului Balnear Techirghiol au intrat în linie dreaptă, după ce proiectul depus la Compania Naționala de Investiții a fost aprobat, iar contractul de atribuire a lucrărilor a fost semnat cu societatea câștigătoare.

Este vorba de o investiție de 21.381.623,58 lei, fără TVA, urmând să se modernizeze 13 corpuri ale Sanatoriului, o parte dintre ele beneficiind de reparații capitale, iar unul urmând să fie reconstruit din temelii. De asemenea, corpurile principale ale Sanatoriului vor fi unite printr-un corp de legătură care va fi realizat de la zero, la finalul lucrărilor Sanatoriul urmând să aibă trei corpuri principale care vor fi unite între ele și vor beneficia de toate dotările care răspund standardelor actuale din domeniu.

 

 

Comenteaza acest articol

css.php