Schimb dur de replici între preşedintele CJC şi reprezentantul Enel

Schimb dur de replici între preşedintele CJC şi reprezentantul Enel

Codul Roşu de viscol, de la finele săptămânii trecute, a creat o situaţie neaşteptată în tot judeţul Constanţa: aproape 100 de localităţi şi peste 70.000 de oam,eni au rămas,pentru multe ore, fără energie electrică, din cauza avariilor survenite la reţelele de înaltă şi medie tensiune. Şi, pentru că meteorologii au emis un nou Cod, portocaliu de data aceasta, care va intra în vigoare în această seară şi care prevede viscol, ploaie îngheţată şi polei, preşedintele CJC, Horia Ţuţuianu, a cerut reprezentanţilor Enel să ia toate măsurile pentru a nu mai avea căderi de tensiune pe durate lungi.
Prezent la Comandamentul pentru Situaţii de Urgenţă, de la Prefectură, Nicolae Dima, inspector de protecţie civilă în cadrul Enel, a explicat că intervenţiile târzii la avarii au fost cauzate şi de faptul că echipele nu au putut ajunge repede la locul problemelor, din cauza viscolului. De cealaltă parte, Ţuţuianu i-a replicat: „De ce nu spuneţi că nu aţi vrut să luaţi echipe, pentru a nu avea cheltuieli. Nu faceţi promisiuni pe care nu le puteţi rezolva“.
Pentru Enel, urmează o nouă încercare, pentru că în această noapte sunt prognozate precipitaţii sub formă de ploaie îngheţată. „Acesta este cel mai rău scenariu, pentru că gheaţa se depune pe cabluri, care sub greutatea ei se pot rupe. Sistemul ne atenţionează unde este avaria, dar trebuie ca echipele să ajungă la locul respectiv şi să identifice tipul avariei“, a explicat inspectorul de la Enel.
Ţuţuianu a dat asigurări că echipajele de deszăpezire ale RAJDP vor asigura tot sprijinul celor de la Enel, pentru a-i ajuta să ajungă la locurile avariilor.

Comenteaza acest articol

css.php