Spitalul Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța, selectat în vederea finanțării prin Programul Operațional Regional

Spitalul Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța, selectat în vederea finanțării prin Programul Operațional Regional

Spitalul Clinic Judetean de Urgenta “Sf. Apostol Andrei” Constanta se numara printre cele 35 de unitati medicale din tara selectate in vederea finantarii prin Programul Operational Regional – fonduri externe nerambursabile – pentru modernizarea Unitatii de Primiri Urgente. Astazi, in sala ovala a Prefecturii, a avut loc o teleconferinta sustinuta de reprezentantii Ministerului Sanatatii in vederea stabilirii detaliilor necesare demararii procedurilor de accesare a fondurilor nerambursabile pentru modernizarea unitatilor medicale.

“Este o prioritate pentru noi sa modernizam unitatile sanitare din judet. Bineinteles ca dorim sa extindem si sa modernizam Unitatea Primiri Urgente, iar acum avem ocazia sa beneficiem de finantare nerambursabila. Aceasta unitate este una dintre cele mai solicitate, in tot timpul anului. In timpul sezonului estival s-au inregistrat chiar si 2 milioane de pacienti, atat constanteni cat si turisti”, a declarat presedintele Consiliului Judetean Constanta, Marius Horia Tutuianu.

Unitatea Primiri Urgente de la Constanta este cea mai solicitata unitate medicala din tara pe timpul sezonului estival, iar ca numar de primiri urgenta ocupa locul II pe tara in extrasezon. Pe timpul verii, numarul de pacienti se majoreaza substantial, fiind vorba de o crestere de pana la 40%. In medie, in lunile de vara, se inregistreaza intre 500 – 550 pacienti pe zi. Cifra record s-a atins pe data de 17 august 2015, cand au fost 607 prezentari pe zi la Serviciul Urgente.

Alaturi de presedintele Consiliului Judetean Constanta si managerul Spitalului Clinic Judetean de Urgenta “Sf. Apostol Andrei”, dr. Catalin Grasa, la teleconferinta de astazi, a mai participat si medicul-sef al Unitatii de Primiri Urgente – SMURD, Rodica Tudoran.

Comenteaza acest articol

css.php