Constanța pedalează pentru copiii nou născuţi

Constanța pedalează pentru copiii nou născuţi

Clubul de ciclism Bilal Constanţa împreună cu Asociaţia Dăruieşte Aripi organizează pe data de 1 noiembrie, un eveniment care are ca scop reconstrucţia şi modernizarea Secţiei de Terapie Intensivă Nou-Născuţi şi a Compartimentului de Prematuri din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenta Constanţa. Evenimentul va consta într-o tură de a oraşului Constanţa în regim de agreement, iar acţiunea  se va desfăşura între ora 11.00 si 13.00. Întâlnirea cicliștilor este programată la ora 10.30 la Sala  Sporturilor. Traseul este Bld. Tomis – intersecţia Miga – bld. Mircea – ieşire stânga spre Capitol – Bld. Tomis stânga –intersecţia Dacia – bld.Lăpuşneanu dreapta – hotel Oxford –  dreapta bld. Mamaia – intersecţia cu bld. Tomis (Zona Capitol)  – stânga spre Parcare de la Sala Sporturilor.

„Prin Turul Dobrogei am reuşit anul acesta să demonstrăm că putem ţine în viaţă ciclismul românesc de performanţă. Acum vrem să venim în ajutorul copiilor nou-născuţi şi să dăm o mână de ajutor în reconstrucţia şi modernizarea Secţiei de Terapie Intensivă Nou-Nascuţi şi a Compartimentului de Prematuri din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. În Constanţa sunt foarte mulţi ciclişti şi aşteptăm un număr foarte mare la acest eveniment“, a declarat Victor Bănescu preşedintele Clubului Bilal.

Comenteaza acest articol

css.php