Începe Campionatul Mondial de Bob și Skeleton Starturi la Mamaia. Iată programul evenimentului!

Începe Campionatul Mondial de Bob și Skeleton Starturi la Mamaia. Iată programul evenimentului!

Federația Română de Bob și Sanie, în parteneriat cu Primăria Municipiului Constanța, Asociația Litoral – Delta Dunării și Clubul Sportiv al Sporturilor de Iarnă Mamaia organizează în perioadă 08-11 septembrie Campionatul Mondial de Bob și Skeleton Starturi, la Piațeta Casino Mamaia.

În cadrul conferinței de presă organizată astăzi, 06 septembrie, de către Asociația Litoral – Delta Dunării, viceprimarul municipiului Constanța, Dumitru Babu, a subliniat importanta desfășurării acestor evenimente în Constanța, Mamaia, promițând o continuitate și o implicare constanta în organizarea multor altor evenimente menite să promoveze și să dezvolte turismul în Constanța, respectiv Mamaia.

Asociația Litoral – Delta Dunării a devenit oficial partener al Federației Române de Bob și Sanie (FRBS) în organizarea campionatului, un alt proiect important al strategiei de promovare și dezvoltare a stațiunii Mamaia. Bugetul pe care Asociația Litoral – Delta Dunării l-a investit în acest eveniment, că în toate celelalte evenimente din calendarul acestui sezon estival, este obținut din taxa de promovare a agenților din Stațiunea Mamaia și Satul de Vacanță

Cu ocazia acestui campionat, Mamaia are posibilitatea de a se promova în față mai multor națiuni, în jur de 150 de persoane care vor oferi turiștilor și constănțenilor un show unic și memorabil.
Echipă României la Bob va concura alături de alte 11 națiuni care au confirmat prezența la competitive și anume: Austria, Brazilia, Croația, Cehia, Germania, Olanda, Rusia, Slovenia, Elveția, Suedia și Statele Unite ale Americii.

Începând de astăzi, Piațeta Casino Mamaia va găzdui antrenamentele echipelor, începând cu oră 17:00, iar joi, 08 septembrie, se deschide oficial campionatul, începând cu oră 18:00.

“ Bobul pe roți este un sport care pune foarte mult accent pe sincronizarea echipajului, este un sport la care se punctează în mod direct startul, momentul de pornire, astfel că, până la competiția oficială, echipele se pregătesc intens pentru a reuși să aibă un scor cât mai bun, iar asta înseamnă că vorbim de echipe foarte bune și dedicate. Ne bucurăm să știm că România găzduiește acest campionat, ba mai mult de atât, suntem fericiți și mândri că am reușit, alături de Asociația Litoral – Delta Dunării, dar și cu sprijinul Primăriei Constanța, să aducem acest gen de sport în stațiunea Mamaia și să reușim o promovare dublă și de efect, un eveniment care va rămâne în istorie.” Declară Sorin Buta, Președinte Federația Română de Bob și Sanie.

“Cu doi ani în urmă, antrenorul echipei feminine de bob pe roți a României, Paul Neagu ne-a propus să promovăm stațiunea Mamaia pe bobul oficial al României în competiile europene de bob sanie în sezonul competitiv 2014-2015.Am investit din taxa de promovare în acest proiect, în jur de 8000 de euro, la acel moment, buget din taxa de promovare a stațiunii Mamaia – Satul de Vacanță. Echipa României a devenit campioană europeană cu bobul Mamaia Style. În același an am convins Federația Română de Bob și Sanie să depunem împreună candidatură pentru a aduce la Mamaia Campionatul Mondial de Bob pe Roți, după ce am aflat că Monaco a găzduit timp de mai mult ani această competiție. Am considerat că Mamaia a ajuns la nivelul la care poate concura cu Monaco, Germania, Croația etc pentru a găzdui un Campionat Mondial și am reușit! Proiectul nostru a învins cu 24 de voturi la 7 în față Germaniei și, mai mult de atât, am convins Federația Internațională de Bob și Skeleton să desfășoare Congresul Internațional de Sanie din 2017, tot în România, tot în Mamaia. Un proiect în premieră pentru turism și sportul românesc, un proiect pe care suntem mândri că îl vom aduce la Mamaia”, a declarat Corina Martin, Președinte Asociația Litoral – Delta Dunării.

PROGRAM
Joi, 08.09.2016
18:00 Festivitatea de deschidere
Vineri, 09.09.2016
18:00 skeleton masculin și feminin (3 manșe de concurs)
20:00 bob 2 persoane masculin (3 manșe de concurs)
Urmate de festivitatea de premiere
Sambătă, 10.09.2016
20:00 bob 2 persoane feminin (3 manșe de concurs)
20:00 bob 4 persoane (3 manșe de concurs)
Urmate de festivitatea de premiere
Duminică, 11.09.2016
10:00 Bob pentru amatori

Comenteaza acest articol

css.php