A început procesul şoferului de tir din care trei afgani au evadat

A început procesul şoferului de tir din care trei afgani au evadat

După ce a adus în România în loc de Germania trei migranţi ilegali, un şofer de tir ucrainean a fost prins după ce pasagerii au evadat din remorcă. Ieri a început procesul traficantului care se află în arest preventiv în România.

 Un ucrainean reţinut pentru trafic de migranţi a fost trimis în judecată, iar ieri a început şi procesul cazului său la Tribunalul Constanţa. Este vorba de Stashuk Oleksand, care a fost reţinut de către poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă în data de 25 aprilie a.c., după ce migranţii săi au fugit din remorca în care erau închişi. Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, la data sus amintită, în jurul orei 10.00, a fost făcută o sesizare telefonică cum că la trecerea de nivel cu calea ferată de la marginea comunei Ciocârlia, judeţul Constanţa, trei cetăţeni străini au coborât dintr-un autotren după ce au tăiat dinspre interior prelata care acoperea remorca. Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă s-au deplasat la locul respectiv unde au găsit la Postul de Poliţie trei persoane de sex masculin care nu vorbeau limba română şi nu îşi justificau prezenţa pe teritoriul României. Ulterior s-a stabilit că este vorba de cetăţeni afgani.

Un şofer român a ajutat la prinderea fugarilor

După ce a fost găsit un translator, cei trei au declarat că au achitat suma de 2.500 de euro conducătorului autovehiculului, Stashuk Oleksand. Acesta a confecţionat un sistem artizanal prin care uşile de acces ale semiremorcii nu prezentau urme de forţare, fiind sigilate cu un cablu aferent, astfel încât sigiliul vamal aplicat de autorităţile din Turcia era intact. Din Turcia şi până în România, cei trei migranţi au fost practic închişi în remorca autotrenului, fără căldură sau posibilităţi de igienă personală. Cu ajutorul unui GPS au văzut că nu erau în drum spre Germania, ci în România  şi au hotârât să evadeze. Au tăiat prelata remorcii şi au coborât în zona comunei Ciocârlia. Au fost observaţi de şoferul ucrainean, care i-a prins ulterior, fiind ajutat şi de un şofer român care trecea prin zonă şi credea că este vorba de hoţi.  Inculpatul a oprit autotrenul, i-a alergat şi i-a prins pe cei trei migranţi, la prinderea acestora participând şi un conducător auto român aflat întâmplător în zonă, fără vreo legătură cu inculpatul.

 Cătălin Schipor

One Comment

  1. DIn care au fugit 3 afgani…….si cu autorul…..4….presupun

Comenteaza acest articol

css.php