Condamnare pentru unul din autorii jafului de 100.000 euro de la Năvodari

Condamnare pentru unul din autorii jafului de 100.000 euro de la Năvodari

Cunoscutul infractor Arvatu a fost condamnat cu executare pentru ultraj și alte infracțiuni asociate. Cei doi oameni ai legii pe care i-a altoit nu s-au constituit părți civile în dosar aşa că în această privinţă a scăpat ieftin.

Remus Vasile Arvatu este unul dintre cei mai periculoși infractori constănțeni, care nu se dau înapoi cam de la nimic . În anul 2005, a lovit un polițist, dar a avariat cu o bâtă și mașina instituției după ce a fost oprit în trafic în timp ce conducea un autoturism fără numere de înmatriculare. A primit doi ani cu suspendare.

În anul 2011, Arvatu a ameninţat cu un cuţit un bărbat, l-a agresat şi i-a furat mai multe bunuri. A primit o pedeapsă de cinci ani de închisoare, cu tot cu cea cu suspendare. A ieșit de curând din penitenciar, dar la scurt timp a dat iar nas în nas cu polițiștii și a făcut ce știe el mai bine: a sărit la bătaie.

În seara de 24 ianuarie a.c., în jurul orei 20.00, un echipaj de poliţie aflat într-un autoturism cu semnalele acustice şi luminoase pornite a încercat oprirea, pentru control, în localitatea Eforie Nord, a unui BMW cu numere de Bulgaria, în care se aflau patru persoane.

Șoferul a călcat pedala de accelerați și a încercat să dispară, iar echipajul, format dintr-un agent de poliție și un jandarm, a pornit în urmărire.

În timpul cursei, jandarmul a golit două încărcatoare de pistol. A tras și în aer focuri de avertisment, dar și în direcția mașinii. Și polițistul a tras și el un încărcător în direcția mașinii, dar fără a-l convinge pe șofer să oprească. Urmărirea a luat sfârșit în localitatea Lazu, unde s-a reuşit blocarea BMW-ului urmărit şi imobilizarea conducătorului auto. Acesta a fost identificat în persoana lui Remus Vasile Arvatu.

De precizat că în timpul urmăririi, acesta a acroșat de mai multe ori mașina de poliție, încercând să o împingă în afara părții carosabile. În portbagajul BMW-ului au fost găsite mai multe bunuri folosite la spargeri din locuințe, dar și bunuri sustrase.

A fost arestat preventiv , dar în aprilie, a fost iar scos la audieri, într-un alt dosar. Remus Vasile Arvatu era suspect că în septembrie 2015, împreună cu alte patru persoane, au pus la cale și au executat un jaf de 100.000 euro.

Acum, procesul în care a fost judecat pentru ultraj a ajuns în prima finală. Remus Vasile Arvatu a primit 1,6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultaj -persoana vătămată Stancu Ionuţ – polițist, și aceiași pedeapsă pentru ultraj asupra persoanei vătămate Bratu Cristian – jandarm.

O altă pedeapsă a fost dată pentru infracțiunea de distrugere – 1 an de închisoare. Și alți 2 ani 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.Pedepsele principale au fost contopite și s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care se adaugă o treime din totalul celorlalte pedepse (1 an şi 4 luni) urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 4 luni închisoare.

Polițistul și jandarmul nu s-au constituit părți civile în dosar, dar în schimb, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa da. IPJ are de primit de la Arvatu suma de 8.144,75 lei reprezentând prejudiciul cauzat prin avarierea autovehiculului cu numărul de înmatriculare MAI 37610. În speranța că dacă nu se va plătis e va putea recupera cumva prejudiciul, BMW-ul cu numere de Bulgaria și avariat din urma urmăririi rămâne sub sechestru.

Comenteaza acest articol

css.php