Deputat USR de Constanţa, acuzat de homofobie de către fostul parlamentar Remus Cernea

Deputat USR de Constanţa, acuzat de homofobie de către fostul parlamentar Remus Cernea

Fostul deputat de Constanţa îl acuză pe actualul parlamentar USR, Cristian Stelian Ion de homofobie. Într-un mesaj public, Cernea îl numeşte pe Ion o „nouă dezamăgire“, deoarece a votat la Comisia Juridică în favoarea referendumului inițiat de către Coaliția pentru familie.

„Am votat cu Nicușor Dan/USB/USR în 2012 la locale, 2016 la locale și 2016 la parlamentare (pentru Senat în București) și i-am susținut public, iar când am considerat necesar, în funcție de poziționările asupra unor cauze în care sunt implicat, am formulat și critici la adresa sa și a formațiunii pe care a înființat-o.

Am salutat voturile deputaților USR pentru parteneriatul civil de la Comisia pentru drepturile omului și la Comisia pentru egalitate de șanse.

Este însă deplorabil să vedem un deputat al USR că votează PENTRU referendumul ultra-conservator al Coaliției pentru familie care nu are alt motiv în sprijinul său decât aversiunea față de persoanele LGBT. Este grav și că USR-ul a trimis un homofob să fie membru în Comisia Juridică…

Acest referendum are o miză mult mai largă decât restricționarea abuzivă și discriminatorie a drepturilor persoanelor LGBT. Referendumul reprezintă un indicator relevant cu privire la direcția pe care o societate alege să meargă: spre un viitor în care drepturile omului, egalitatea între toți cetățenii și separarea dintre stat și biserică sunt valori de bază, ori spre unul în care fundamentalismul religios este cel care face legile unui stat.

Îl cunosc pe domnul Stelian-Cristian Ion. Este un avocat din Constanța cu care la un moment dat am fost pe aceeași baricadă într-o cauză de mediu. Este șocant pentru mine să îl văd acum alături de un demers cu caracter discriminatoriu și care îngroapă valorile democrației moderne“, a transmis Remus Cernea.

2 Comments

  1. Remus Contra says:

    Unde ar fi homofobia, mai draga?

  2. Remus Contra Naturii says:

    Atitudine minoritara

Comenteaza acest articol

css.php