Galerie foto/ Organizatori: peste 15.000 de constănțeni au fost la Revelionul din Piața Ovidiu

Galerie foto/ Organizatori: peste 15.000 de constănțeni au fost la Revelionul din Piața Ovidiu

Evenimentul începutului de an de la Constanța, Revelionul din Piața Ovidiu, a adunat peste 15.000 de spectatori, potrivit organizatorilor, Asociaţia Descoperă Constanţa. Cifrele, confirmate și de Jandarmeria Constanța, subliniază succesul acestui eveniment finanțat de Primăria Constanța, potrivit organizatorilor care au transmis astăzi un comunicat de presă care prezintă bilanţul petrecerii dintre ani.

Anda Adam a fost primul artist de calibru național care a urcat pe scena din Piața Ovidiu. În ciuda celor -12 grade Celsius resimțite de cei prezenți, atmosfera s-a încins repede. A urmat Mirela Pană și Cabaret Unique, iar amatorii de muzică Rock au avut parte de un concert de aproape o oră cu trupa Cargo.

Jocul de lasere sincronizate pe muzică a fost cel care a numărat ultimele minute ale lui 2016, iar superbul foc de artificii a deschis anul 2017. Au fost mai multe tone de artificii de categoria 4, care, alături de Space Canons, au luminat cerul Constanței așa cum nu s-a mai întîmplat până acum.

După miezul nopții, atunci când Piața Ovidiu și toate străzile care duc spre ea erau pline cu spectatori, a început concertul trupei Voltaj.

“Constanța a avut un Revelion 2017 care a întrecut toate așteptările. Vreau să mulțumesc, în numele Asociației Descoperă Constanța, tuturor celor care ne-au fost alături în organizarea acestui eveniment: Primăria Municipiului Constanța, Poliția Locală, Jandarmeria, Poliția Rutieră, IPJ Constanța, ISU Dobrogea, Serviciul de Ambulanță, dar și partenerilor noștri care s-au ocupat de sceno-tehnică, artificii și lasere, comunicarea evenimentului, și reprezentanților mass-media care au dus vestea acestui eveniment în toată țara. Am dovedit încă o dată că Piața Ovidiu este o locație excelentă pentru un astfel de eveniment, ceea ce ne motivează să ne implicăm și în organizarea de alte mari show-uri”, a declarat Victor Maxim, președintele Asociației Descoperă Constanța.

Fotografiile cu artificiile sunt realizate de Raluca Buzoianu.

Comenteaza acest articol

css.php