Proiectul imobiliar Oasis, de pe malul lacului Siutghiol, modificat din nou

Proiectul imobiliar Oasis, de pe malul lacului Siutghiol, modificat din nou

În vara anului trecut, după mai bine de șase ani de la prezentarea unuia dintre proiectele imobiliare inedite pentru zona litoralului, firma Westhouse Group anunța resuscitarea investiției. De atunci nu s-a mai întâmplat nimic, lipsa Planului Urbanistic Zonal pentru respectivul cartier de pe malul lacului Siutghiol, în vecinătatea Popasului Cișmea fiind principala cauză pentru întârzierea investiției.

La Agenția pentru Protecția Mediului Constanța a fost depus, recent, un alt memoriu pentru obținerea avizelor necesare modificării PUZ-ului necesar ansamblului rezidențial Oasis, situat în localitatea Ovidiu, pe strada Lacului, însă nu de către Westhouse Group, ci de o firmă subsidiară, Rofrench Connection SRL. Potrivit documentelor, societatea respectivă intenționează să obțină modificarea PUZ-ului și Rergulamentul de Urbanism pentru zona de nord-est a orașului Ovidiu, propunând zone de locuințe unifamiliale cu regim maxim de înălțime P+2E în locul locuințelor colective cu P+8E, pentru care se obținuse avizul inițial. În nord-estul orașului Ovidiu, există posibilitatea lotizării terenurilor, ceea ce ar conduce la reglementarea unui nou cadru necesar pentru creearea unei noi zone rezidențiale. Pe terenurile respective există patru imobile, două cu regim de înălțime D+P+7E, unul cu D+P+6E și două P+1E, dar se dorește revonfigurarea întregii zone, pentru a permite edificarea unor clădiri unifamiliale cu P+1E, P+2E, precum și a unora cu locuințe colective, cu P+8E. Pentru a putea oferi o funcțiune potrivită respectivelor terenuri, investitorii doresc ca întreaga zonă să fie lotizată, echipată edilitar cu rețele de utilități, să se rezolve problemele de trafic și necesarul locurilor de parcare și al spațiilor verzi. Cea mai mare pondere din teren va fi destinată clădirilor cu P+2E, urmată de blocurile de locuințe colective cu P+8E. Se intenționează construirea a trei tronsoane de blocuri turn și 58 de clădiri P+2E. De asemenea, mai este prevăzută o clădire cu P+2E, cu funcțiunea de alimentație publică.
O altă chestiune care trebuie rezolvată până la demararea efectivă a investiției este regimul ariei protejate a lacului Siutghiol. Situl ROSPA0057 lacul Siutghiol găzduiește importante specii de păsări, unele dintre ele protejate.
Anul trecut, Westhouse Group depunea documentaţia pentru obţinerea avizului de mediu necesar aprobării Planului Urbanistic Zonal – amplasare ansambu rezidenţial cu locuinţe unifamiliale P+1E, P+2E şi /sau colective P+4E, învăţământ P+1E, alimentaţie publică cu cazare P+2E, comerţ, servicii.
În 2008, când a fost aprobat în Consiliul Local Ovidiu, proiectul imobiliar Oasis cuprindea peste zece blocuri, restaurant, debracadere, estimat la 30 de milioane de euro.
Westhouse Group SRL a fost îregistrată în 2005, numele iniţial fiind Rom Estate. Fondatori erau North Bridge Capital Partners LTD, iar administratori, Vasile Răducanu şi cetăţeanul norvegian Kay Tonnes Thordkild, care a decedat anul trecut.
Pe de altă parte, solicitantul de modificare a PUZ-ului, Rofrench Connection SRL, nu a dus-o deloc bine în ultimii ani. SOcietatea, care are ca obiect principal de activitate dezvoltarea imobiliară, a avut, în 2015 – ultimul an pentru care există informații fiscale – piederi inseminate. Veniturile s-au cifrat la 206.645 lei, cheltuielile la 2.014.192 lei, iar pierderile au fost de 1.807.547 lei. De remarcat că în ultimii pcinci ani, Rofrench Connection a declarat doar pierderi, ce este dreptu, în 2015, mai mici decât în anii anteriori.

Comenteaza acest articol

css.php