Razia de week-end a polițiștilor s-a lăsat cu zeci de dosare penale

Razia de week-end a polițiștilor s-a lăsat cu zeci de dosare penale

La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, în perioada 12 – 14 mai a.c., s-a acționat în baza unui Plan Național al Poliției Române, polițiștii constănțeni desfășurând activități zilnic pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică, prevenirea și combaterea faptelor ilegale, precum și a principalelor cauze generatoare a accidentelor rutiere.

În intervalul menționat au fost organizate acțiuni preventiv-reactive, în sistem integrat, fiind folosite efective formate din aproximativ 400 de polițiști din structurile de ordine publică, poliție rutieră, investigare a criminalității economice, investigații criminale, arme, explozivi și substanțe periculoase, respectiv intervenții și acțiuni speciale, din cadrul unităților IPJ Constanța.

Astfel, au fost obținute următoarele rezultate:

— Pe linie de ordine publică au fost desfășurate 52 de acțiuni, fiind verificate 982 de persoane. Au fost constatate 5 infracțiuni și au fost aplicate 532 de sancțiuni contravenționale (228 la Legea 61/1991 — privind încălcarea normelor de conviețuire socială, 35 la Legea 12/1990 — comerț ilicit, 9 la Legea 333/2003 — paza obiectivelor, una la Legea 171/2010 — regimul silvic și alte 259 la alte acte normative), valoarea totală a contravențiilor fiind de 239965 lei. Au fost confiscate 1.750 de bunuri, precum și 2,5 metri cubi de material lemnos.

— Pe linie de poliție rutieră au fost desfășurate 25 de acțiuni, fiind constatate 11 infracțiuni și au fost aplicate 768 de sancțiuni contravenționale în valoare de 300245 lei. De asemenea, au fost reținute 19 permise de conducere și au fost retrase 19 certificate de înmatriculare.

— Pe linie de combatere a infracțiunilor de natură economică au fost desfășurate cinci acțiuni, fiind constatate 55 de infracțiuni (54 privind încălcări ale Codului Vamal al României și una de evaziune fiscală la Legea 241/2005), fiind cercetate 37 de persoane. Au fost aplicate 5 contravenții în cuantum de 8500 de lei, fiind indisponibilizate 11.100 de țigarete netimbrate.

— Pe linie de investigații criminale au fost desfășurate 10 acțiuni, fiind constatate trei infracțiuni. De asemenea, au fost puse în executare 6 mandate/sentințe, fiind depistate 4 persoane urmărite la nivel național și doi minori dispăruți.

— Pe linie de arme, explozivi și substanțe periculoase au fost desfășurate două acțiuni, fiind constatate 7 infracțiuni (cinci privind regimul juridic al armelor și două privind substanțele periculoase).

Comenteaza acest articol

css.php