Simona Halep a părăsit Indian Wells

Simona Halep a părăsit Indian Wells

Jucătoarea de tenis Simona Halep, favorită 4 la turneul WTA de la Indian Wells, a fost învinsă în această seară, scor 3-6. 3-6 de jucătoarea franceză Kristina Mladenovic, locul 26 WTA, la capătul unei dispute încinse, în care problemele fizice ale româncei au făcut, din nou, diferența.

Pusă să se lupte pentru fiecare minge de un adversar care a mai învins-o de două ori, Simona nu s-a ridicat la nivelul momentului, succesul din partida anterioară, dovedindu-se doar un foc de paie, într-un sezon care devine, rapid, un coșmar. Halep a servit jalnic, pierzând trei puncte în primul set pe propriul serviciu, și alte trei în cel de-al doilea, eforturile de a recupera ecartul fiind lăudabile, dar lipsite de orice șansă de succes.

Mai puternică și conștientă de fragilitatea româncei, franțuzoaica a interpretat partitura perfectă și merge în optimi, în timp ce pentru Halep, și mai ales pentru fanii care încă mai cred în ea, urmează alte semen de întrebare. Campioana constănțeană și-a masat nervos genunchiul în startul setului secund, stârnind îngrijorare, iar o nouă pauză va însemna ratarea completă a primei jumătăți de sezon, unul plin de frustrări și evoluții nedemne de o jucătoare din Top 10 WTA.

Comenteaza acest articol

css.php