Parlamentul a decis dezbaterea electorală

Parlamentul a decis dezbaterea electorală

Birourile Permanente ale Parlamentului au stabilit, ieri, timpii de antenă alocaţi candidaţilor la preşedinţie la posturile naţionale de radio şi televiziune. „În conformitate cu legea alegerii, astăzi s-au decis timpii de antenă alocaţi de societăţile române de radio şi televiziune. Au fost prezenţi reprezentanţii celor două instituţii media şi reprezentanţii celor doi candidaţi rămaşi în competiţie, Victor Ponta şi Klaus Iohannis“, a precizat vicepreşedintele Camerei, Marian Neacşu.

În schimb, purtătorul de cuvânt al P.S.D. şi al candidatului Victor Ponta, senatorul Gabriela Firea, a declarat: „Noi am răspuns invitaţiei Birourilor Permanente reunite. Ne-am prezentat aici şi am luat la cunoştinţă de oferta de timpi de antenă şi de emisiuni atât de promovare, cât şi de dezbateri din partea postului de televiziune şi a radioului public. Am căzut de acord şi rămâne să urmărim acest program. La Televiziunea Română oferta a fost în legătură cu ziua de astăzi şi până joi inclusiv patru dezbateri, care înseamnă să fie invitaţi în platou reprezentanţi ai domnului Ponta şi ai domnului Iohannis şi un moderator, domnul Avram, din ceea ce am primit nu există o ofertă privind dezbateri între Ponta şi Iohannis“.

Comenteaza acest articol

css.php