Copiii bolnavi de cancer, ajutaţi de constănţeni să-şi facă tratamentul mai eficient

Copiii bolnavi de cancer, ajutaţi de constănţeni să-şi facă tratamentul mai eficient

În Centrul Focus sunt îngrijiţi 100 de copii bolnavi de cancer. Pentru ei, reprezentanţii Asociaţiei „Dăruieşte Aripi“ au achiziţionat un aparat performant de depistare a venelor denumit AccuVein. Aparatul, unic în Constanţa, a costat 6.000 de euro şi a fost achiziţionat din banii donaţi de constănţeni.

Pentru orice părinte sănătatea copiilor lor este lucrul cel mai important. De aceea, în momentul în care se îmbolnăvesc încearcă să facă tot posibilul pentru a-l însănătoşi. Din păcate, în unele situaţii boala este  greu tratabilă sau fatală şi atunci este şi mai dificil. Disperaţi, părinţi îşi vând proprietăţile, toate bunurile, numai pentru a acorda o şansă la viaţă micuţilor lor, pentru a-i ţine în viaţă. Dar, există şi persoane fără posibilităţi materiale, care au nevoie disperată de ajutor. Aceştia apelează la oamenii din jur, fie că sunt rude, cunoştinţe sau reprezentanţi ai unor asociaţii non-profit. În Constanţa, pentru copiii bolnavi de cancer s-a construit încă de acum doi ani, la iniţiativa Asociaţiei „Dăruieşte Aripi“, un centru în incinta Spitalului Judeţean, unde sunt îngrijiţi de personal calificat. „Centrul Focus a luat fiinţă în februarie 2014. A fost construit exclusiv din donaţiile constănţenilor. Au fost firme din Constanţa care au donat 20% din impozitul pe profit , dar şi persoane fizice care au donat 2%”, ne-a declarat Alina Vasea, preşedintele Asociaţiei „Dăruieşte Aripi“. Centrul acoperă partea ambulatorie a tratamentului celor 100 de copii bolnavi de cancer din Constanţa şi Tulcea şi este dedicat pentru diagnosticare, monitorizare, tratare şi susţinere familială.

Unii dintre micuţi au venele arse de la chimioterapie

Un mare procent dintre aceşti copii vin să facă analize, pentru care trebuie recoltat sânge. Alţii vin pentru tratament transfuzional sau chimioterapie. În aceste situaţii, venele micuţilor sunt traumatizate. „O mare parte dintre copii vin în centru pentru a li se recolta sânge în vederea efectuării analizelor. Alţii au nevoie să li se pună sânge. Chimioterapia se realizează tot intravenos. În unele cazuri venele celor mici sunt arse de la chimioterapie. Pe acele vene nu se umblă, dar, mai ales având în vedere că sunt mici, vena trebuie nimerită din prima, ceea ce este destul de dificil. De aceea era nevoie de un aparat performant care să permită cadrelor medicale să depisteze venele“, a completat Alina Vasea. În acest sens, din banii strânşi din donaţiile constănţenilor Asociaţia „Dăruieşte Aripi“ a cumpărat săptămâna trecută un aparat performant de depistare a venelor. „ Am achiziţionat un aparat performant de depistare a venelor denumit AccuVein. Aparatul, unic în Constanţa, a costat 6.000 de euro şi a fost achiziţionat din banii donaţi de constănţeni. În felul acesta, copiii nu mai sunt înţepaţi de câteva ori până li se găseşte vena“, a mai adăugat preşedintele Asociaţiei „Dăruieşte Aripi“. În continuare, membrii asociaţiei intenţionează să achiziţioneze aparatură medicală performantă care să ajute cadrele medicale în desfăşurarea activităţii lor, precum şi pe micuţii bolnavi. De aceea, adresează un apel către constănţeni să continue donaţiile sau să doneze din impozitul pe profit.

Marieta ŞTEFAN

Comenteaza acest articol

css.php