Poţi învăţa limba engleză prin…distracţie

Poţi învăţa limba engleză prin…distracţie

Peste 200 de absolvenţi, cu vârste cuprinse între 4 şi 16 ani, ai cursurilor de limbă engleză ca limbă maternă, care fac parte dintr-un proiect internaţional mai amplu, iniţiat de Centrul Internaţional „Helen Doron English“, vor fi felicitaţi şi premiaţi în cadrul unui eveniment cultural, care va avea loc sâmbătă, 11 iunie a.c., începând cu ora 11.00, într-un centru comercial din Constanţa.

O parte dintre absolvenţii programului internaţional se pregătesc pentru susţinerea de testări internaţionale de limba engleză, iar 80 dintre aceştia au susţinut deja cu succes examinarea Cambridge, care le oferă, în viitorul apropiat, oportunităţi nelimitate din punct de vedere personal şi profesional.

De asemenea, Centrul Internaţional Helen Doron derulează un alt inedit program dedicat celor mici, care îi ajută pe aceştia să înveţe limba engleză prin … distracţie. „Programele educaţionale pe care le oferim copiilor, îi invaţă mai mult decât limba engleză, îi invaţă să gândească direct în această limbă. Am dezvoltat un program educaţional special pentru vacanţa de vară, unde copiii îşi pot dezvolta abilitatea de a cunoaşte limba engleză într-un mod inedit: prin distracţie“, declară specialistul în educaţie Ştefania Filip, coordonatorul Centrului Internaţional „Helen Doron English“.

Marieta ŞTEFAN

Comenteaza acest articol

css.php