Viaţă grea pentru docherii din port, drepturi mult prea puţine

Viaţă grea pentru docherii din port, drepturi mult prea puţine

O comisie din care au făcut parte reprezentanţi ai Ministerului Muncii a evaluat condiţiile de muncă din patru societăţi din port care lucrează cu docheri. La una dintre ele s-ar fi constat faptul că sunt nereguli şi a fost întocmit un raport pentru efectuarea unei expertize de către institutele autorizate pentru evaluarea condiţiilor de muncă.

Sindicaliştii constănţeni cer modificarea legislaţiei pentru cei care muncesc în Portul Constanţa în condiţii vitrege. Ei cer apărarea acestora împotriva concedierilor timpurii şi reducerea vârstei de pensionare în funcţie de vechime. În acest sens, liderii de sindicat au cerut formarea unei comisii care să verifice condiţiile de muncă ale docherilor.„Docherii, docherii mecanizatori, podarii, curăţitorii de tancuri şi conducătorii de utilaje portuare muncesc în condiţii vitrege. Mă refer la condiţii grele nu numai în ceea ce priveşte condiţiile meteorologice, ci şi la cele de muncă. Majoritatea sunt operaţi până la vârsta de 50 de ani la coloana vertebrală. Am trimis un document la Ministerul Muncii, către ministrul Dialogului Social şi la Inspecţia Muncii din Bucureşti, în care am solicitat formarea unei comisii din care să facă parte reprezentanţi ai Ministerului Muncii, ai sindicatelor din Portul Constanţa şi ai patronatelor din port, care să constate condiţiile de muncă din port“, ne declara acum o lună Ion Caraignat, liderul Cartel Alfa Constanţa.

Doi reprezentanţi ai Inspecţiei Muncii din Bucureşti au sosit, la sfârşitul lunii martie, pentru a constata condiţiile de muncă ale angajaţilor din port. „Au fost verificate doar patru societăţi din port, dar vor fi controlate toate, începând de săptămâna viitoare. Apoi cred că vor întocmi un raport şi vor cere o expertiză a locului de muncă“, a completat Ion Caraignat.

Condiţiile de muncă vor fi reevaluate

Din surse sigure am aflat că această comisie de verificare a găsit la una dintre societăţile controlate nereguli în ceea ce priveşte condiţiile de muncă şi a trimis un raport pentru efectuarea unei expertize de către institutele autorizate pentru evaluarea condiţiilor de muncă. Liderul sindical constănţean vrea să discute cu Nicolae Voinoiu, directorul Inspecţiei Muncii de la nivel central, pentru a afla când vor fi verificate şi celelalte societăţi din port. „Vreau să port o discuţie telefonică cu Nicolae Voinoiu astăzi (n.r. – ieri), în care să stabilim când vor avea loc următoarele verificări la celelalte societăţi din port“, a mai adăugat sindicalistul.

În plus, muncitorii din port, în special cei necalificaţi, aşteaptă adoptarea H.G. 71/2016, prin care salariile lor vor creşte cu până la 20%. „Hotărârea 71/2016 este legată de aşezarea salariilor mici în sistemul bugetar, care probabil că va intra în vigoare începând cu data de 1 mai anul acesta. Creşterea salarială este prevăzută a fi între 1% şi 20%, ceea ce înseamnă pentru un muncitor necalificat aproximativ 20 de lei pe lună“, a concluzionat liderul Cartel Alfa Constanţa.

Marieta ŞTEFAN

Comenteaza acest articol

css.php