Taxă nouă pe gunoi! Polaris anunță iminenta majorare a tarifului, inclusiv către populație

Taxă nouă pe gunoi! Polaris anunță iminenta majorare a tarifului, inclusiv către populație

Compania Polaris M Holding anunţa că este obligată să majoreze tariful serviciului de salubrizare la toate punctele de lucru deoarece a intrat în vigoare legea nr. 384/2013 care instituie taxa de mediu în valoare de 80 de ron, aplicată pe tonă de deşeu inert şi nepericulos depozitată la depozitul de deşeuri nepericuloase.

Potrivit societății de salubrizare, achitarea taxei de mediu este o obligaţie legală, aplicată la nivel naţional tuturor cetăţenilor, agenţilor economici şi instituţiilor publice prin intermediul operatorilor de salubrizare. Procedura de aplicare a noii taxe este următoare: taxa de mediu va fi inclusă în tariful de salubrizare, operatorul de salubrizare colectează taxa, plăteşte operatorul depozitului de deşeuri nepericuloase (taxa de depozitare plus taxa de mediu), pentru că în final, depozitarul să vireze integral taxa de mediu Administraţiei Fondului de Mediu.

Compania mai precizează că introducerea taxei de mediu are drept consecinţă majorarea tarifului de salubrizare fără ca Polaris să obţină beneficii financiare în urma aplicării acestei taxe. Polaris anunţa toţi cetăţenii că singura calitate pe care-o deţine în cadrul acestui demers este de simplu intermediar în încasarea unei taxe fiscale. Obiectivul final al aplicării taxei îl reprezintă virarea acesteia la Administraţia Fondului de Mediu, prin intermediul căreia se reîntoarce, astfel, la Guvern, la iniţiatorul taxei. De asemenea, compania Polaris asigura toţi cetăţenii de transparenţa cu care se va aplica noul tarif de salubrizare şi îşi pune, în continuare, serviciile la dispoziţia cetăţenilor, fără a anunța însă și cuantumul majorărilor pe care le va impune.

UPDATE:  

Mărirea de tarif se va aplica efectiv din 2018, pentru 2017 tariful fiind stabilit la 3 lei/lună de persoană și garantat de autoritățile locale. Astfel, Primăria Constanța va suporta din fonduri proprii diferența de tarif.

 

Comenteaza acest articol

css.php