Taxele locale rămân neschimbate pentru locuitorii din Ciocârlia

Taxele locale rămân neschimbate pentru locuitorii din Ciocârlia

Locuitorii comunei constănțene Ciocârlia nu vor avea parte de surprize neplăcute, la început de an, în ceea ce privește dările către bugetul local. Acest lucru se datorează unei decizii a primarului Traian Dragomir și Consiliului Local, care au stabilit ca în acest an să nu fie majorate impozitele și taxele locale.

Bugetul comunei va fi însă și anul acesta modest, mai ales în condițiile în care cheltuielile au crescut considerabil, prin majorarea salariului minim pe economie, dar și prin scumpirea utilităților.
“Oamenii sunt oricum săraci, iar veniturile celor mai mulți sunt foarte mici. Am decis să nu îi împovărăm și noi cu impozite și taxe aberante”, explică primarul Dragomir. Asta înseamnă că atunci când își vor calcula bugetul, locuitorii din Ciocârlia trebuie să aibă în vedere că vor achita aceleași taxe locale precum anul trecut.
Bugetul comunei pentru acest an prognozează venituri de 6.823 mii lei, în timp ce pentru cheltuieli s-a previzionat suma de 6.798 mii lei, Pentru cheltuieli salariale se estimează suma de 2110 mii lei, pentru bunuri și servicii, 2.086 mii lei. De asemenea, pentru sectorul public de învățământ, totalul cheltuielilor se va cifra la 1850 lei, iar cultură, recreere și religie, 380 mii lei.
Deficitul bugetar se va adânci însă și în acest an, când se anticipează un minus de 6798 mii lei.

Comenteaza acest articol

css.php