Tinerii străini au cunoscut România dincolo de legenda lui Dracula

Tinerii străini au cunoscut România dincolo de legenda lui Dracula

În contextul în care identitatea și cultura românească sunt foarte puțin cunoscute de către tinerii din mediul internațional, AIESEC România – cea mai mare organizație de studenți din lume – a derulat, în perioada 20 iulie – 31 august 2014, proiectul internațional „Discover Romania Beyond Dracula“. Programul, finanțat de Ministerul Tineretului și Sportului, și-a propus îmbunătățirea imaginii României la nivel internațional și național, în rândul populației tinere, prin promovarea culturii și patrimoniului național, dar și prin încurajarea voluntariatului în rândul tinerilor. Astfel, timp de şapte săptămâni, 60 de tineri din 27 de țări au vizitat cele mai frumoase locuri din țara noastră, au făcut cunoștință cu fascinanta cultură românească și au strâns prietenii puternice cu studenții români, dar și cu oameni obișnuiți. Internaționalii au realizat aproximativ 700 de articole de presă, prin care detaliau cele văzute în România, 108 dintre acestea au fost postate deja pe blogul proiectului și au fost diseminate în rețelele de socializare, urmând ca, pe parcurs, toate articolele să fie făcute publice. Pe toată perioada proiectului, studenții străini și-au ținut la curent prietenii din țările lor cu privire la experiențele trăite în România, cu ajutorul unor site-uri de comunicare sau prin alte mijloace moderne de comunicare.

(M.Ş.)

Comenteaza acest articol

css.php