Descoperire surprinzatoare pentru politistii de la Antidrog, implicati intr-o actiune de control
Printre cei depistati cu stupefiante au gasit si un jandarm
Politistii constanteni au destructurat o noua retea de traficanti de droguri. Patru indivizi sunt, acum, cercetati penal pentru trafic de droguri, dupa ce reteaua pe care au organizat-o la Navodari a fost „mirosita”. Lucratorii din cadrul Brigazii de Combatere a Criminalitatii Organizate Constanta, sub coordonarea procurorului din cadrul Serviciului Teritorial Constanta al DIICOT, i-au depistat in flagrant, in zona supermarketului Penny din localitatea Navodari, pe Liviu Amoximoae, de 26 de ani, si pe Daniel Melie, de 31. In urma perchezitiilor corporale, asupra lor a fost gasita cantitatea de aproximativ 500 grame rezina de canabis, pe care acestia intentionau sa o vanda unui politist sub acoperire, caruia i-au cerut suma de 2.000 euro.
Oamenii legii au extins cercetarile si, dupa doua ore, l-au depistat in flagrant, in localitatea Ovidiu, pe Gabriel Ichimuta, de 24 de ani, care detinea in mod illicit, in autoturismul cu care se deplasa, cantitatea de aproximativ 50 grame rezina de canabis, cat si un pistol cu aer comprimat. Actiunea politistilor a continuat cu prinderea in flagrant, in jurul orei 23.00, in orasul Navodari, a lui Florin Filip, de 31 de ani, care detinea in mod ilicit, in vederea comercializarii, cantitatea de aproximativ 170 grame hasis.
Cercetarile efectuate au relevat faptul ca suspectii se aprovizionau cu hasis din Spania, Florin Filip avand rolul de a depozita drogurile, la domiciliul sau fiind, de altfel, gasita cantitatea de 1 kg hasis. Anchetatorii au mai stabilit ca Gabriel Ichimuta se ocupa de cautarea „sagetilor” – persoane care sa se ocupe de vanzarea si incasarea contravalorii drogurilor vandute. Din pacate, cercetarile au mai relevat si ca acesta era, de fapt, angajat al Jandarmeriei…
Un bonus… ilegal
Gabriel Ichimuta este angajat al Inspectoratului de Jndarmi Judetean Constanta, ca subofiter, din anul 2007. Astfel, soldatul primea un bonus consistent lunar, fara sa-i pese de pericolele la care se expune. Potrivit Biroului de Presa al IJJ Constanta, „unitatea de Jandarmerie acorda tot sprijinul BCCO pentru solutionarea acestui caz, cu mentiunea ca este primul caz de acest gen in care este implicat un cadru al Jandarmeriei Constanta”.
Impotriva suspectilor s-a luat masura intocmirii unui dosar penal pentru savarsirea infractiunilor de trafic de droguri de risc, introducere in tara in mod ilicit de droguri de risc si detinere in mod illicit de droguri de risc, fapte pedepsite cu inchisoarea de la 3 la 20 de ani. Jandarmul Ichimuta si Liviu Amoximoae sunt cercetati in stare de retinere, pe o perioada de 24 de ore, urmand sa fie prezentati instantei de judecata, cu propunere de arestare preventiva.
George CIRSTEA
Subiecte: anchete, diicot, droguri, jandarmi, trafic de droguri