Tusac demasca hotiile lui Iorgus

Primarul Mangaliei, Mihai Claudiu Tusac, a dezvaluit ieri contractele paguboase purtand girul fostului edil Zanfir Iorgus si care au dus la prejudicierea anuala a municipiului cu peste 90 milioane euro.
Contractele vor fi analizate de o echipa de specialisti, pentru a se putea lua masurile corespunzatoare.
Presedintele Consiliului Judetean Constanta, Nicusor-Daniel Constantinescu: „Contractele pot fi rezolvate, faptele raman, iar hotia primarului Iorgus este de nedescris“.

Ieri, primarul municipiului Mangalia, Mihai Claudiu Tusac, a facut publice toate acele contracte prin care fostul edil, Zanfir Iorgus, a prejudiciat bugetul administratiei locale cu cateva zeci de milioane de euro, bani cu care puteau fi finalizate mai multe lucrari de dezvoltare a municipiului. Primarul Tusac a facut trimitere directa la infrastructura orasului si a statiunilor din sudul litoralului, construirea de locuri de joaca pentru copii, amenajarea de cluburi pentru pensionari, constructia de locuinte sociale, precum si construirea de locuinte ieftine pentru tineri. 

Fostul vice, Viorel Oleniuc, complicele lui Iorgus

Revenind la contractele prezentate de primarul Mangaliei, Mihai Claudiu Tusac, acestea nu sunt altceva decat dovada faptului ca apropiatii fostului edil au profitat de mana darnica a celui care a stat timp de 12 ani pe scaunul de primar al municipiului. Concret, primarul Tusac a prezentat un dosar… stufos, in care Zanfir Iorgus, in calitate de primar, precum si consilierii locali din cadrul Comisiei de Urbanism din cadrul Consiliului Local, in frunte cu presedintele de comisie, respectiv fostul viceprimar liberal Viorel Oleniuc, si-au dat girul pentru contractele incheiate atat de Primaria municipiului Mangalia, cat si de Serviciul Public Administrarea Domeniului Public si Privat. „Vorbim despre contracte de asociere, de inchiriere, de concesiune, pentru care nu s-a urmarit modul de executare a acestora, fapt ce a condus la nerespectarea clauzelor contractuale si la prejudicierea bugetului local”, a declarat primarul Mangaliei, Mihai Claudiu Tusac, care a prezentat si neregulile din contractele incheiate intre anii 2005 – 2007. Dintre acestea, amintim: nerespectarea obiectului contractului, neprezentarea, la sfarsitul anului fiscal, a situatiei contului de profit si pierderi, in functie de care ar fi trebuit sa se calculeze valoarea ce urma sa fie platita, asociatii preferand sa plateasca suma minima prin contract, ei incasand din derularea activitatilor economice desfasurate in spatiile luate in asociere, concesiune, inchiriere sume importante de bani. De asemenea, primarul Tusac a mai precizat ca in contractele incheiate cu societati apropiate fostului primar nu au fost prevazute clauzele de majorare a preturilor in functie de evolutia valorii terenului sau nici macar majorarea cu rata inflatiei. Totodata, actualul primar a mai spus si ca nu au fost respectate obiectivele prevazute in contract, astfel incat sa se realizeze o activitate performanta din care ambii asociati sa aiba profit. In plus, terenurile nu au fost folosite conform destinatiilor prevazute in contracte si a documentatiei de urbanism. 

100 mp teren pe malul marii/luna = un pachet de tigari sau o paine 

Asa a prezentat primarul Tusac preturile pe care societatile care au incheiat contract cu Primaria sau ADPP le platesc, profitand de situatie, societati care in urmatorii 25 de ani vor avea de platit sume nesemnificative pentru fiecare luna, pe metrul patrat de teren situat in statiunile din sudul litoralului, terenuri care, in mod normal, valorau de mii de ori mai mult. Concret, una din societatile date exemplu, in acest sens, este S.C. Uranus S.A., despre care primarul Tusac spune ca „lumea vorbeste ca fostul primar Iorgus ar avea 50% din actiuni”. Contractul a fost incheiat cu ADPP Mangalia pentru „terenuri in suprafata de 12.014 mp situate in centrul statiunilor Neptun si Olimp” si se plateste „o medie de 1.260 lei vechi/mp/luna, in conditiile in care in aceste statiuni un mp de teren se inchiriaza cu aproximativ 180.000 lei vechi/mp/luna. Rezulta faptul ca suma totala care trebuia platita numai pe acest contract, conform pretului de piata al unui mp de teren, este de aproximativ 2,2 miliarde lei vechi/luna. Prejudiciul estimativ este de 2,1 miliarde lei vechi/luna, prejudiciul pe an – 25,2 miliarde lei vechi, iar pe toata perioada contractului, respectiv 25 de ani, valoarea prejudiciului se ridica la 604,8 miliarde lei vechi”, precizeaza primarul Tusac. Si lista societatilor continua cu S.C. Bia Mary S.R.L., S.C. Venus Stil S.R.L. (societatea unui consilier liberal, Sorin Andrei, care plateste… impresionanta suma de 1.330 lei vechi/mp/luna), S.C. Eco Corsa S.R.L. (societatea care, potrivit declaratiilor primarului Tusac, ii apartine finei fostului primar Zanfir Iorgus), S.C. Select Group S.R.L. si S.C. Grand Service S.R.L., MM Company S.R.L., Fundatia Callatis 96 si Asociatia Patronilor (societati care, conform primarului Tusac, sunt ale familiei Iorgus), la fel cum sunt si S.C. Euforbia S.R.L. si Solaris Zimcom S.R.L., care apartine doamnei Iorgus, in conformitate cu declaratiile edilului municipiului Mangalia. „In prezent s-a ajuns ca anumite societati comerciale sa detina in concesiune, asociere sau inchiriere terenuri situate in zone centrale din statiunile turistice adiacente municipiului Mangalia, pentru care platesc sume derizorii… Pentru 100 mp de teren pe luna se plateste valoarea unui pachet de tigari, a unei paini sau a unei cutii cu chibrituri, in situatia in care acestia obtin din exploatarea acestor terenuri sume de mii de ori mai mari, singurii pagubiti in aceste situatii fiind locuitorii municipiului Mangalia”, a precizat primarul Claudiu Tusac. Acesta a explicat si situatia in care „chiriasii” ar fi platit sumele reale pentru aceste terenuri. In acest caz, edilul a facut un simplu calcul: daca aceste terenuri s-ar fi inchiriat cu pretul pietei, adica cu minim 5 euro/mp/an, s-ar fi incasat 2.327.090 euro – suma cu care s-ar fi putut construi 4.654 mp de locuinte ieftine pentru tineri, adica 116,35 apartamente si 22 km de strazi asfaltate. Mai mult, primarul Tusac a mai prezentat si situatia in care aceste terenuri ar fi fost vandute cu aproximativ 200 euro/mp si s-ar fi incasat 93.083.742 euro, suma care, potrivit edilului, reprezinta bugetul Primariei pe 5 ani. „Consideram ca aceasta diferenta intre sumele primite si cele care ar fi trebuit sa fie incasate reprezinta un prejudiciu semnificativ adus bugetului local, fapt pentru care vor fi sesizate organele in drept, in vederea cercetarii si tragerii la raspundere a celor care se fac vinovati de situatie”, a mai precizat primarul Mangaliei, Mihai Claudiu Tusac, cel care a concluzionat prin a spune ca a fost „sfatuit” sa nu faca publice toate aceste date. 

Presedintele CJC, Nicusor Constantinescu, sustine demersurile primarului Tusac

Prezent la declaratiile primarului Mangaliei, presedintele Consiliului Judetean Constanta, Nicusor-Daniel Constantinescu, a spus ca „hotia lui Iorgus trebuie oprita”. „Daca eu sau Mazare am fi prejudiciat bugetul local al Constantei, acum am fi fost arestati”, a declarat presedintele CJC si a precizat ca trei sunt aspectele de care se poate tine seama in acest caz. Astfel, potrivit acestuia, primul aspect ar fi cel material, cel de-al doilea – aspectul penal, deoarece este „coruptie dovedita, evidenta”, iar cel de-al treilea aspect este cel moral. „Nu poti sa arati cu degetul, atunci cand tu ai facut asa ceva!”, a conchis presedintele CJC, Nicusor-Daniel Constantinescu. 

Vom urmari cazul si vom reveni cu amanunte in momentul in care acestea vor exista.  

Mihaela Tirpan

Comments are closed.

css.php