Ubi bene, ibi patria!

Acum mai bine de un an, vecina, prietena si colega mea de cafea matinala, Mioara, zisa si Ana, si-a luat lumea-n cap. Altfel, femeie de treaba, cu sot cuminte, cu doi copilasi ca doua flori, cu toate tiglele pe casa (la creier). Si vazand ea marea saracie ce bantuie prin Romanica, si mai ales prevazand ea dezastrele ce sunt si vor urma, si-a luat talpasita spre meleaguri unde civilizatia are aceeasi vechime cu a noastra, dar n-a fost bantuita nici de comunismul sovietic, nici de comunismul post-lovitrutie (lovitura + revolutie). Abia revenita pe pamantul drag al patriei, dupa ce, pret de doua zile, s-a intalnit cu vecinii, prietenii si rudele, la ceas de destainuire, mi-a marturisit ca abia asteapta sa se-ntoarca la lucru in tara aceea, civilizata. Care o exploateaza, dar o plateste si o respecta. La inceputul lucrului acolo, departe, nu pricepea de ce romanasii plecati in concediu pe-acasa se bucurau sincer cand se intorceau la serviciile lor de prin strainataturi. Acum, dupa doar doua zile de Romanica, se gandeste serios daca sa mai vina aici si-n concediul viitor. Peste un an. Ba chiar face demersuri de convingere pentru sot si copilasi, sa se cam care dracului, impreuna, sa vanda ce se mai poate pe-aici si sa nu mai arunce nici o privire de regret in urma. Dupa scurtele povestiri pe care a avut timp sa mi le debiteze, m-a convins: tara mea este alta – mai departe, mai departe…

Felician PETRARU

Comenteaza acest articol

css.php