Un nou cartier rezidențial va răsări în 23 August

Un nou cartier rezidențial va răsări în 23 August

Comuna 23 August se transformă, pe zi ce trece, într-o stațiune turistică, investițiile în acest sector derulându-se cu viteză. Proprietarii de terenuri profită din plin de apropierea de zona de coastă și cer autorităților să le introducă loturile de teren arabil în intravilan, pentru a se apuca de construit. Este și cazul firmei SC Q PROPERTIS RUM SRL și a trei persoane fizice, MANOLIU EMIL, MANOLIU SIMONA, POPA VICENTIU SORIN, care au cerut Agenției de Protecție a Mediului să avizeze PLANUL URBANISTIC ZONAL – INTRODUCERE TERENURI IN INTRAVILAN PENTRU DESTINATII TURISTICE SI REZIDENTIALE.
Potrivit documentelor depuse la APM, zona studiată are suprafața de 41.000 mp, din care 2.580 mp sunt drumuri de exploatare ce aparțin Primăriei 23 August. Proprietarii doresc să schimbe destinația terenului din arabil în curți construcții, zonă turistică și rezidențială. De asemenea, mai multe loturi vor fi dezmembrate în parcele cu suprafețe de minim 600 mp, pe care se vor construi clădiri cu parter și dpuă etaje, dar și unele cu parter și patru etaje. Și, pentru că o zonă rezidențială cu impact turistic trebuie să ofere și spații verzi generoase, proprietarii și-au propus ca jumătate din suprafața terenului pe care îl dețin, adică 15.350 mp să aibă acestă destinație.

Comenteaza acest articol

css.php