Liderul PSD a vizitat ieri cartierul de locuinte ieftine, de pe strada Baba Novac.
Apoi a participat la Conferinta Extraordinara a PSD Constanta, unde a vorbit despre ce a insemnat, cu adevarat, Coaltia de guvernare.
Mircea Geoana, presedintele Partidului Social-Democrat, a fost prezent, ieri, la malul marii, pentru a participa la Conferinta Extraordinara a organizatiei judetene a PSD Constanta. Inainte de intalnirea cu social-democratii de la nivel local, Mircea Geoana s-a deplasat, impreuna cu Radu Mazare, primarul Constantei, si Nicusor Constantinescu, presedintele Consiliului Judetean Constanta, pe strada Baba Novac, pe santierul primului ansamblu de locuinte ieftine pentru tineri. Dupa ce a vizitat o garsoniera si un apartament, amenajate ca model, liderul PSD a declarat ca programul primarului Mazare trebuie extins la nivel national, pentru ca are mai multa eficienta decat proiectul „Prima Casa“ si poate reprezenta o solutie anticriza.
„Este o abordare extrem de utila si de practica… Acest proiect de la Constanta continua si genereaza activitate economica pe orizontala, ceea ce programul Prima Casa nu o face“, a declarat Mircea Geoana. Presedintele PSD a declarat ca exista propuneri ca terenurile statului nefolosite sa treaca la administratiile locale, astfel incat pe ele sa fie construite locuinte pentru tineri. Un alt proiect social-democrat prevede crearea unui fond locativ de stat, astfel incat municipalitatile sa fie ajutate cu bani ca sa construiasca, iar tinerii sa poata sa-si achizitioneze o locuinta.
„Trebuie sa scapam de raul cel mare al Romaniei, Basescu“
Dupa vizita locuintelor ieftine care se afla in constructie, Mircea Geoana si ceilalti lideri de la nivel local s-au deplasat la Teatrul de Opera si Balet „Oleg Danovski“, la Conferinta Extraordinara a filialei judetene PSD Constanta. In deschiderea sedintei, Radu Mazare, presedintele organizatiei judetene a PSD Constanta, a sustinut un discurs in care a vorbit si despre alegerile prezidentiale din 22 noiembrie. Mazare a spus ca investitiile derulate cu succes la malul marii, inclusiv constructia de locuinte ieftine, vor putea fi realizate si la nivel national, dar cu o singura conditie, aceea ca actualul sef de stat sa piarda alegerile prezidentiale. „Daca reusim sa dezvoltam in Constanta anumite proiecte de succes, ele trebuie duse la nivel national, iar asta nu putem sa facem decat daca scapam de raul cel mare al Romaniei, de Iuda acestei tari, de Basescu. Cand o sa scapam de acest diavol care ne-a incurcat mintile, ne-a zapacit timp de cinci ani de zile, atunci Romania va reveni pe un fagas normal“, a declarat Radu Mazare.
Nicusor Constantinescu, prim-vicepresedintele PSD Constanta, a declarat ca ministri democrat-liberali nu au reusit sa faca nimic bun pana la ora actuala, facand trimitere in special la proiectul de finalizare a autostrazii Bucuresti-Constanta, la care nu s-a lucrat deloc in ultimul an. „Cei 54 de kilometri nu pot fi facuti de al cincelea ministru (n.r. ministrul Transporturilor), Radu Berceanu, si facem o ora si ceva pana la Cernavoda, ca, de acolo, sa mai facem o ora si jumatate pe autostrada (n.r. pana la Bucuresti)”, a declarat Nicusor Constantinescu.
Si Mircea Geoana a vorbit la sedinta de ieri, spunand ca este pregatit sa-l invinga pe actualul presedinte la alegerile prezidentiale din noiembrie. „In acest moment, nimeni nu ma ma impiedica si nu ne va impieca sa spunem intregul adevar despre cei care au pretins ca sunt partenerii nostri. Probabil ca iesirea din aceasta stare de ambiguitate este un lucru necesar pentru campania noastra. Vreau sa va spun ca sunt atat de hotarat sa mergem si sa castigam alegerile, sa pun tot ceea ce stiu in slujba natiunii care ne-a facut oameni. De aici, de la Constanta, vreau sa plece un semnal de victorie in toata Romania“, a conchis Mircea Geoana.
In sedinta de ieri, PSD Constanta a desemnat lista de delegati pentru Congresul Extraordinar al formatiunii, de vineri, si a aprobat rezolutia de sustinere a lui Geoana la alegerile prezidentiale. In unanimitate, delegatii la Conferinta Extraordinara au votat pentru sustinerea lui Mircea Geoana la alegerile din luna noimebrie.
Catalin PALIU
Subiecte: mircea geoana, partide, psd
da parca lui Mazare nu-i prea pica bine Prostanacu. De unde atata iubire?? sau doar asa, de ochii lumii, iar in campanie va dati cu Oprescu, pesedistilor?