Vin ninsorile!

Vin ninsorile!

Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare valabilă în intervalul 21 noiembrie, ora 03 – 22 noiembrie, ora 18.
În intervalul menţionat, la munte va ninge moderat cantitativ și local se va depune un strat mai consistent de zăpadă, iar vântul va avea intensificări temporare, cu viteze mai mari pe creste, unde vor fi rafale de peste 60…80 km/h, viscolind ninsoarea și spulberând zăpada.
În nord-vestul și centrul țării vor predomina ninsorile, în general slabe cantitativ, cu precădere în cursul zilei de marți (21 noiembrie) și în noaptea de marți spre miercuri (21/22 noiembrie).
La munte, în special la altitudini de peste 1700 m, vântul va avea intensificări în după-amiaza zilei de luni (20 noiembrie) și în prima parte a nopții de luni spre marți (20/21 noiembrie), cu rafale de peste 90…100 km/h.
În zona Dobrogei, în următoarele două săptămâni, temperaturile diurne la începutul primei săptămâni de prognoză vor fi, în medie, de 7…8 grade, apoi vor crește, iar în intervalul 23-26 noiembrie, media acestora va fi de 9…11 grade.
A doua săptămână de prognoză va fi caracterizată de un regim termic fără variații semnificative, iar valorile diurne vor fi, în medie, tot de 9…11 grade. Temperaturile nocturne vor fi de 2…4 grade la începutul intervalului, iar apoi se vor încadra, în medie, între 4 și 6 grade.
Vor fi precipitații slabe în primele zile de prognoză, iar ulterior, probabilitatea pentru astfel de fenomene va crește după data de 27 noiembrie.

Comenteaza acest articol

css.php